7 bijuterii florale de mireasă pentru o nuntă primăvara
O nuntă organizată primăvara strălucește de o frumusețe aparte. Ce poate fi mai special decât să îți unești destinele cu alesul inimii, pășind pe sub pomii înfloriți, mângâiată de aerul proaspăt, cu inima mustind de dragoste? Dacă aveți norocul de a fi protagonista unei nunți de primăvară, trebuie ca accesoriile pe care le purtați să reflecte delicatețea și frumusețea unică a naturii care revine la viață.
Azi vă vom recomanda astfel de piese: bijuterii florale care se vor dovedi perfecte pentru o nuntă de primăvară. Descoperiți modelele pe care vi le propunem în rândurile de mai jos!
O floare printre flori: bijuterii pentru miresele de primăvară
Dacă vă căsătoriți primăvara, suntem aici pentru a vă felicita: ați ales cu siguranță unul dintre cele mai frumoase anotimpuri. Sezonul de primăvară e perfect pentru o nuntă suavă și diafană, iar bijuteriile pe care le purtați ar trebui să emane aceeași delicatețe. Tocmai de aceea, noi vă recomandăm accesoriile încununate cu flori; fie că este vorba despre cercei, brățări, coliere sau seturi, oricare dintre propunerile de mai jos va fi perfectă pentru o femeie care se căsătorește primăvara.
Seturi
Pentru că look-ul de mireasă trebuie să fie impecabil, un set este o alegere uluitoare pentru acest moment. Așa veți putea fi sigură că sunteți perfect accesorizată din cap până în picioare și vă va fi imposibil să dați greș! Iată ce accesorii vă propunem!
Setul din argint cu zirconia și email conține un pandativ cu lanțișor de 42 de cm, cu cercei, toate accesoriile fiind decorate cu flori multicolore. Acest set se potrivește de minune unei rochii boeme, cu accente de dantelă și cu transparențe subtile. Așezați pe plete o cunună de flori și bucurați-vă de întreaga frumusețe a primăverii!
Pandantiv
Dacă rochia dvs de mireasă e simplă, delicată, un pandantiv va reprezenta un accesoriu obligatoriu. Acesta conferă vibrații pline de creativitate și va atrage toate privirile asupra miresei îmbujorate de fericire.
Vă recomandăm o superbă bijuterie stilizată sub forma unei flori și concepută din pietre prețioase care vor sclipi cu puterea dragostei. Pandantivul din argint cu turmaline, smarald și rodolit e placat cu aur alb de 14 karate și e însoțit de un lanț din argint care are lungimea de 45 de cm. Bijuteria e colorată și veselă, așa cum ne dorim să vă fie și viața, și se dovedește o alegere ideală pentru rochiile de mireasă simple, fără decolteu, în jurul gâtului, a căror eleganță va fi pusă în evidență de superbul pandantiv.
Brățări
Unele dintre cele mai recomandate bijuterii pentru o mireasă sunt brățările. Acestea se diferențiază prin gingășia și subtilitatea lor, astfel că se potrivesc în chip fericit chiar și modelelor mai încărcate de rochie.
Brățara din argint cu rodolit și turmaline multicolore e practic concepută pe sufletul primăverii. Placată cu aur alb de 14 karate, frumos ornamentată, are o lungime de 19 cm și va reprezenta pata de culoare perfectă pentru apariția dvs. Asociați-o cu dantelă spumoasă și o rochie de mireasă în tonuri de ivoire sau chiar de alb pur, care să îi intensifice strălucirea feerică.
Inele
E adevărat că la nuntă inelul de logodnă și verigheta sunt cele care trebuie să strălucească, dar, dacă sunteți o mireasă nonconformistă, căreia nu îi este teamă să spargă barierele și să lupte contra stereotipurilor, un inel statement floral va reprezenta un compliment perfect pentru primăvară. Păstrați însă restul accesorizării cât mai simple!
Inelul din argint cu safir stea, smaralde, diopsid și turmaline multicolore e o bijuterie care îți taie pur și simplu respirația. Produsul va încununa finețea unei mâini albe și delicate și va scoate în evidență puritatea rochiei dvs de mireasă. Inelul se potrivește de minune atât rochiilor glam, cu croi de sirenă, dar și celor în linie de A, extrem de elegante și de feminine!
Dacă această bijuterie vi s-a părut prea îndrăzneață pentru o mireasă, dar tot vă încântă ideea unui inel statement, vă recomandăm un model mai delicat: inelul din argint cu ametist placat cu aur roz de 14 karate și ornamentat cu ametist fațetat și cu zirconia. Culorile calde se întrepătrund ca într-o simfonie a dragostei și aproape că vor distrage atenția de la verigheta dvs. Asociați inelul cu un croi de prințesă al rochiei, cu romantism și sensibilitate.
Cercei
Cel mai potrivit accesoriu pentru o mireasă rămân cerceii. Aceștia nu distrag atenția de la rochie, dar subliniază frumos culoarea ochilor dvs, trăsăturile și expresia de bucurie contagioasă. Pentru că e primăvară, optați pentru modele florale!
Noi vă recomandăm cerceii din argint cu sidef, tanzanit și peridot. Placați cu aur alb de 14 karate, sunt la fel de spectaculoși precum feeria superbului anotimp în care ați ales să vă faceți nunta. Vor străluci delicat și vă vor încadra chipul cu atingerea lor delicată și plină de culoare. Asociați cu o rochie de mireasă fluidă, lejeră, și cu un buchet de flori cel puțin la fel de colorat.
Coliere
Precum în cazul pandantivelor, trebuie să fiți atentă, deoarece un colier poate părea nelalocul său atunci când e asociat cu o rochie de mireasă încărcată. De aceea vă recomandăm asocierea cu modele simple, cu decolteu în formă de inimă sau drept ori cu umerii goi.
Colierul din argint cu granat, chrome diopsid și safire reprezintă o alegere pe care nu o veți regreta. E acea bijuterie sublimă pe care urmașii o vor admira în fotografiile de la nuntă și care vă va transforma într-o prințesă. Realizat din argint placat cu rutheniu, ornamentat cu motive florale de primăvară și cu pietre de granat, este accesoriul ideal al unei mirese căreia nu îi e teamă să strălucească prin culoare în ziua nunții sale.
Vă așteptăm la Accent Bijuterii pentru modelele de bijuterii florale perfecte pentru o mireasă de primăvară. Sărbătoriți frumusețea celui mai suav dintre anotimpuri cu accesoriile pe care vi le-am pregătit ca să vă încununeze dragostea!