Evenimente

Cadouri cu Accent pentru toate doamnele învățătoare și diriginte

on
26 august 2019

Începe școala în curând, iar grupul de Whatsapp al părinților zbârnâie: ce cadou ar fi cel mai potrivit pentru doamna care motivează absențele și are grijă ca năzdrăvanii să se întoarcă acasă întregi și educați?

Accent Bijuterii este întotdeauna o variantă solidă pentru o astfel de ecuație, așa că îi puteți anunța pe ceilalți părinți că tocmai ați rezolvat-o pe aceasta!

Și pentru că toate doamnele sunt diferite, haideți să vedem mai întâi ce îi putem oferi doamnei căreia îi plac ținutele și accesoriile elegante, sofisticate. Dacă bugetul stabilit este unul mai generos, semn că „ne place tare mult de Doamna”, atunci ne putem orienta către un Set din argint cu ametist. Colierul, brățara și cerceii, realizate manual din argint și ornamentate cu pietre de ametist fațetate și tăiate neregulat, îi vor aminti întotdeauna de clasa dumneavoastră.

Iar dacă suma strânsă pentru acest cadou de început de an școlar este mai mică, Setul din argint cu obsidian ”fulg de zăpadă” va încânta cu siguranță prin rafinamentul cu care au fost concepute piesele ce îi alcătuiesc. Atât brățara mobilă, cât și inelul, sunt lucrate manual din argint și sunt incrustate cu obsidian ”fulg de zăpadă” și piatra lunii.

Set din argint cu ametist                       Set din argint cu obsidian ”fulg de zăpadă”

 

Pentru o doamnă dascăl mai casual, cu preferințe vestimentare discrete dar totuși rafinate, punem Accent pe simplitate și vă propunem alte două soluții. Un Set din argint cu spirală cântărește 91,32 grame, astfel încât reprezintă varianta mai costisitoare. Iar pentru un buget mai restrâns, cu Setul din argint cu onix veți merge la sigur!

Set din argint cu spirală                                                         Set din argint cu onix

 

Deși nouă ne vine greu să credem, prin prisma pasiunii noastre, știm din surse sigure că nu tuturor femeilor le plac la fel de mult bijuteriile. Știm însă că cele mai multe dintre ele au o slăbiciune pentru animăluțe și artă, așa că ne-am gândit și la ele și am ales câteva piese reprezentative pentru gama de miniaturi Accent:

Miniatură din argint – Pește                                              Miniatură din argint – Peștișor

Miniatură din argint – Fluture                                             Miniatură din argint – Ursuleț

 

Nici domnii dascăli nu pot trece neobservați la început de an, așa că haideți să vedem ce am pregătit și pentru ei: Acul de cravată din argint lucios face pereche foarte bună cu unul dintre clips-urile pentru bani din argint și vor constitui împreună un cadou pe cât de elegant, pe atât de surprinzător!

Ac de cravată din argint lucios                                                   Clips pentru bani din argint

 

Dragi iubitori și iubitoare de frumos, părinți sau bunici, vă invităm să descoperiți întreaga colecție Accent Bijuterii pe website și în magazinul nostru din București. Suntem convinși că veți găsi cel puțin un cadou potrivit pentru acest nou început de an școlar!

ETICHETE
ARTICOLE ASEMANATOARE

LASA UN COMENTARIU

DESPRE COMACCENT
Bucuresti

Datorită experienței de peste 30 de ani în domeniu, modelele „Accent Bijuterii” excelează nu doar prin design-ul deosebit ci și în privința materialelor naturale folosite, prelucrate manual. Modelele „Accent Bijuterii” se regăsesc și în magazinul de la Piața Romană, str. Mendeleev nr.44 sect.1, București. În acest moment, pe lângă vânzarea bijuteriilor din aur și argint, magazinul nostru vă oferă și servicii de reparații bijuterii. De luni până vineri un bijutier profesionist vă stă la dispozitie. Comaccent vă oferă posibilitatea de a oferi cadouri inclusiv partenerilor de afaceri, colaboratorilor, clienților sau propriilor angajați, cu oferte speciale în funcție de comanda Dumneavoastră. www.accentbijuterii.ro