Clasic sau modern? Care este tendința bijuteriilor pentru Crăciun
Atunci când ne gândim la sărbătoarea de Crăciun, în minte ni se înfiripă deja tabloul familiei îmbrăcate elegant și îmbujorate de bucurie, schimbând cadouri aurii sub bradul strălucitor. Și, dacă este un cuvânt care poate descrie la perfecție această imagine, acela trebuie să fie „clasic”.
Ceea ce nu înseamnă că sărbătorile magiei se pretează numai la bijuterii din sfera eleganței nemuritoare. Cu toate acestea, există anumite reguli. Clasic sau modern? Vă spunem în rândurile de mai jos în ce ipostază se potrivesc tendințele și la ce piese să apelați pentru sărbători pline de stil și de lumină.
Clasic: bijuterii nemuritoare pentru sărbători asemenea
Tradiția cere ca stilul pregnant de sărbători să fie clasicul. Atemporale, ireproșabile, trecând testul a zeci și zeci de Crăciunuri, bijuteriile clasice sunt răspunsul cu care nu veți da greș la întrebarea „ce port de Crăciun?”. Iată câteva recomandări!
Când îl așteptați pe Moș Crăciun
Ritualul primitului și datului de cadouri e prea înfipt cu picioarele în tradiții milenare pentru a-l eclipsa cu o bijuterie modernă. Clasicul e abordarea perfectă aici!
Sfatul nostru este să nu epatați purtând bijuterii zgomotoase sau, mai rău, care se pot agăța, mai ales dacă aveți copii și dacă știți că e musai să încercați toate darurile Moșului. O pereche de cercei cu diamante reprezintă alegerea pe care nu o veți regreta. Ce poate fi mai clasic decât cea mai iubită dintre pietrele prețioase și designul „stud” sau buton? Cerceii mici și delicați din aur alb cu diamante naturale vor fi martori ai bucuriei dvs și, dacă primiți alții în dar, nu se vor supăra defel când îi veți da jos.
Când mergeți în vizită la rude
Fie că este vorba despre primul Crăciun petrecut alături de părinții iubitului sau de o sărbătoare în brațele calde ale familiei, clasicul e din nou soluția.
Și de această dată, evitați bijuteriile mult prea somptuoase sau sofisticate. Brățările se pot pierde ușor și mulți cercei se agață în fulare și căciuli. Ideea de geniu? Un colier finuț. Colierul din aur alb cu 117 diamante naturale rotund brilante e una dintre cele mai frumoase întruchipări ale clasicului și ale tradiției. Scoate ce e mai bun din puloverul cu design de Crăciun pe care trebuie să îl purtați la mama, dar și din rochia suavă cu care sperați să îi impresionați lui rudele.
Când primiți oaspeți la dvs acasă
De obicei, gazda trebuie să fie îmbrăcată într-un mix perfect de practic și elegant. Vreți ca cei care vă calcă pragul să realizeze cât v-ați străduit să străluciți, dar aveți nevoie de bijuterii care să nu vă împiedice când scoateți friptura din cuptor sau când mai tăiați o felie aburindă de cozonac. Din nou, clasicul răspunde la apel.
O broșă se va dovedi podoaba perfectă! Va orna rochia, puloverul sau cămașa pe care ați ales-o fără să vă incomodeze. O să și uitați de ea, și numai privirile admirative ale celor dragi vă vor reaminti că o purtați. Optați pentru un design clasic și elegant, așa cum este broșa din argint cu camee.
Modern: bijuterii avangardiste pentru Crăciun
Ne pare rău dacă apreciați arta dintr-o bijuterie modernă sau contemporană, dar acest tip de piese vor fi mai degrabă pe locul al doilea de o sărbătoare atât de intimă precum Crăciunul. Cum bijuteriile perfecte sunt, în majoritatea cazurilor, cele care nu epatează, modernul va face un pas înapoi și se va culca liniștit până la Revelion, refăcându-și puterile pentru party-urile strălucitoare de final de an.
Există însă și câteva prilejuri în care bijuteriile moderne pot face legea de Crăciun! Aflați la ce ne referim!
Crăciunul cu prietenii
Sunt niște persoane atât de importante pentru dvs, încât nu pot lipsi tocmai de sărbătoarea iubirii și a apropierii sufletești. După ce am petrecut clipe de pace în compania familiei, ne putem retrage pentru câteva ore alături de prieteni. Și cum aceștia nu pun la fel de mult accent pe tradiție, puteți să purtați acum mândră o bijuterie modernă.
Cerceii sunt soluția perfectă, deoarece vă permit să vă desfășurați în voie. Alegeți o operă de artă sofisticată și strălucitoare așa cum sunt Cerceii din argint cu citrin și turmaline multicolore. Realizați din argint placat cu aur alb de 14 karate, ornamentaţi cu pietre de citrin și turmaline multicolore, cerceii reprezintă un touch de extravaganță pentru o ținută de Crăciun, care poate fi atât clasică, dar și modernă. Cu alte cuvinte, se potrivesc și la rochia de ocazie, dar și la blugii și cojocelul ce emană parfum de tradiție.
Petrecerea de Crăciun de la birou
Da, nu are loc pe 25 decembrie (și nici pe 24, sperăm noi!), dar este un Crăciun în miniatură. Fiind printre colegi și, mai important, la un party, puteți să abordați fără probleme bijuterii moderne.
Fiindcă veți dansa, vă veți distra și veți socializa, bijuteriile masive și ostentative nu vă vor incomoda în niciun fel. Bonus: sunt perfecte deoarece pot da un aer festiv ținutei de muncă, în cazul în care participați la petrecere imediat după orele de program și nu mai aveți timp să mergeți să vă schimbați. Să vă însoțească la o petrecere de neuitat va fi o misiune de care Brățara din argint cu perle, citrin și rubin se va achita cu toată seriozitatea. Elegantă, strălucitoare, exuberantă, este acea piesă care vă va face unică la petrecerea de Crăciun de la birou.
Clasic sau modern? Depinde de dvs, depinde de împrejurare, depinde de context. Sfatul nostru este să respectați aura de intimitate și de magie a Crăciunului, dar să nu o lăsați să vă întineze micile plăceri, să vă subjuge pasiunile sau libertatea de expresie. Până la urmă, Crăciunul este sărbătoarea oricui și a tuturor. La Accent Bijuterii, vă dorim Crăciun fericit, orice stil de bijuterie ați alege!