Bijuterii

Scurt istoric al casetei de bijuterii

on
31 iulie 2019

Datarea precisă a invenției casetei de bijuterii nu este o misiune ușoară. Acest obiect destinat depozitării bijuteriilor și pietrelor prețioase a fost folosit de-a lungul secolelor trecute și încă își face simțită prezența și utilitatea printre cele mai personale obiecte ale pasionatelor de modă.

Caseta de bijuterii a traversat multe perioade istorice, diferite valuri de modă și a fost dintotdeauna considerată prețioasă, mai ales în rândul membrilor familiilor regale și nobile, care le-au apreciat mereu atribuțiile practice, dar și farmecul și misticismul aparte. Astfel, numeroși meșteșugari s-au distins de-a lungul timpului prin expertiza lor de a fabrica un obiect de o asemenea frumusețe.

Timp de 75 000 de ani, arta bijuteriilor a evoluat continuu, însă marile perioade istorice în care acest obiect a fost unul dintre preferatele purtătorilor de bijuterii sunt cele mai recente. Primele dovezi oficiale provin din Asia, unde începând cu secolul XIV se făceau casete de bijuterii din ceramică în formă de pernă pentru a camufla bijuteriile, ascunzându-le de ochii răuvoitorilor. Ingenios, nu-i așa?

Apoi, în vremurile lui Napoleon III, fabricarea de casete de bijuterii a luat o amploare nemaiîntâlnită, în Franța și în toată Europa: de la cele mai bogate familii și până la cele mai puțin avute, cutia de bijuterii a devenit un obiect important, ascunzând bijuteriile sau micile comori familiale.

Gradul de sofisticare al casetei depindea, bineînțeles, de mediul social. În marea perioadă a Indochinei, coloniștii aduceau din călătoriile lor și casete de bijuterii mai subțiri și mai puțin prețioase, pentru a răspunde nevoilor tuturor claselor sociale.

Apoi, de-a lungul secolelor, odată cu industrializarea, caseta de bijuterii a devenit o adevărată necesitate. Cutiile și casetele de bijuterii au fost fabricate în toate dimensiunile, stilurile și din toate materialele posibile. Odată cu evoluția standardelor de viață, caseta de bijuterii a devenit un obiect obișnuit, ba chiar obsolet în unele cazuri.

Regăsim însă, în domeniul confecțiilor de lux, piese artizanale excepționale, realizate de cei mai buni meșteri din lume. Esențe de lemn elegante, metale prețioase, finisaje dintre cele mai rafinate, incrustate cu pietre prețioase sau semiprețioase, perle sau fildeș… posibilitățile sunt infinite, la fel ca în cazul bijuteriilor.

Noi apreciem în mod deosebit munca acestor artizani, obiectul lor de activitate fiind atât de strâns legat de ceea ce Accent Bijuterii meșteșugărește de 25 de ani cu drag, pasiune și dedicare.

ETICHETE
ARTICOLE ASEMANATOARE

LASA UN COMENTARIU

DESPRE COMACCENT
Bucuresti

Datorită experienței de peste 30 de ani în domeniu, modelele „Accent Bijuterii” excelează nu doar prin design-ul deosebit ci și în privința materialelor naturale folosite, prelucrate manual. Modelele „Accent Bijuterii” se regăsesc și în magazinul de la Piața Romană, str. Mendeleev nr.44 sect.1, București. În acest moment, pe lângă vânzarea bijuteriilor din aur și argint, magazinul nostru vă oferă și servicii de reparații bijuterii. De luni până vineri un bijutier profesionist vă stă la dispozitie. Comaccent vă oferă posibilitatea de a oferi cadouri inclusiv partenerilor de afaceri, colaboratorilor, clienților sau propriilor angajați, cu oferte speciale în funcție de comanda Dumneavoastră. www.accentbijuterii.ro